Cadrele pe secundă și rezoluția: cum alegi setările video

Pentru majoritatea clipurilor filmate în România, combinația cea mai sigură este 25 de cadre pe secundă la rezoluția Full HD sau 4K. Celelalte valori din meniul aparatului au roluri precise: 24 fps pentru aspectul de cinema, 30 fps pentru publicul din țările cu rețea de 60 Hz, 50 sau 60 fps pentru mișcare foarte fluidă și 100–120 fps pentru încetinitor accentuat.

Alegerea nu e doar o chestiune de gust. Frecvența de cadre influențează timpul de expunere, comportamentul sub lumina artificială, spațiul ocupat pe card și felul în care se montează materialul. Rezoluția decide cât de mult poți decupa și cât de greu va fi pentru calculator să proceseze fișierele. Mai jos găsești fiecare decizie explicată, cu exemple și un tabel de combinații pe tipuri de proiect. Dacă abia începi și vrei imaginea de ansamblu, citește întâi ghidul complet de video pentru începători.

Ce înseamnă cadrele pe secundă

Cadrele pe secundă (fps) reprezintă numărul de imagini fixe pe care camera le înregistrează într-o secundă și pe care ecranul le redă apoi în succesiune, creând iluzia de mișcare. La 25 fps, fiecare secundă de video conține 25 de fotografii distincte.

Cu cât frecvența e mai mare, cu atât mișcarea pare mai netedă și mai „reală”; cu cât e mai mică, cu atât apare o ușoară sacadare, pe care publicul o asociază cu filmul de cinema. Diferența se vede cel mai bine la panoramări rapide și la obiecte care traversează cadrul.

Frecvența de înregistrare și cea de redare

Trebuie să distingi două lucruri:

• frecvența de înregistrare, adică câte cadre captează aparatul pe secundă;
• frecvența de redare (a proiectului sau a fișierului final), adică câte cadre afișează ecranul pe secundă.

Când cele două sunt egale, mișcarea are viteză normală. Când înregistrezi cu o frecvență mai mare decât cea de redare, obții încetinitor, despre care vorbim mai jos.

Litera „p” și litera „i”

În meniuri apar valori ca 1080p25 sau 1080i50. „p” înseamnă progresiv: fiecare cadru este complet. „i” înseamnă întrețesut (interlaced): imaginea este împărțită în linii pare și impare înregistrate alternativ, un format moștenit de la televiziunea clasică. Pentru internet și montaj modern alege întotdeauna formatele progresive.

24, 25 sau 30: frecvența de bază

Frecvența de bază se alege după rețeaua electrică a locului unde filmezi și după platforma pe care publici. În Europa, inclusiv în România, rețeaua are 50 Hz, așa că 25 fps (și multiplul 50 fps) se potrivesc natural cu lumina becurilor și a tuburilor fluorescente.

De ce contează rețeaua de 50 Hz

Multe surse de lumină artificială pâlpâie de 100 de ori pe secundă, dublul frecvenței rețelei. Ochiul nu observă, dar camera poate înregistra dungi orizontale care urcă sau coboară pe imagine, ori o pâlpâire a luminozității. La 25 fps cu timpul de expunere 1/50 s, fiecare cadru prinde un număr întreg de pulsuri de lumină și pâlpâirea dispare. La 30 fps cu 1/60 s, sub aceleași becuri, apar frecvent benzi. Legătura dintre frecvență și timpul de expunere este explicată în Regula obturatorului de 180°: mișcare naturală în video.

Când alegi 24 sau 30 fps

• 24 fps (sau 23,976) este frecvența cinematografică tradițională. E potrivită pentru scurtmetraje și clipuri cu aspect de film, cu condiția să nu filmezi sub lumini care pâlpâie.
• 30 fps (sau 29,97) e standardul în America de Nord și în Japonia. Îl alegi când clientul sau platforma cer explicit această valoare ori când filmezi doar la lumina zilei și vrei compatibilitate cu materiale deja existente la 30 fps.
• 25 fps rămâne alegerea implicită pentru tot ce filmezi în interior, la noi.

Important: Decide frecvența de bază înainte de prima filmare și folosește-o pentru toate camerele și telefoanele din proiect. Un clip filmat la 30 fps introdus într-un proiect de 25 fps pierde cadre și arată sacadat.

50, 60 și mai mult: fluiditate și încetinitor

Frecvențele mari servesc la două lucruri: o mișcare foarte netedă, redată la viteză normală, sau un încetinitor curat, obținut prin redarea la o frecvență mai mică. Al doilea caz e cel mai des folosit.

Cum se calculează încetinitorul

Încetinitorul se obține împărțind frecvența de redare la cea de înregistrare. Dacă filmezi la 50 fps și redai într-un proiect de 25 fps, fiecare secundă reală durează două secunde pe ecran, adică viteza este 50%. Operația se numește conformare (conform) și se face din programul de montaj sau, la unele aparate, direct în cameră.

Prețul frecvențelor mari

Frecvențele mari cer mai multă lumină, pentru că timpul de expunere se scurtează: la 100 fps folosești în jur de 1/200 s. În interior, asta înseamnă ISO mai mare și mai mult zgomot; detalii despre limitele lui găsești în ISO și zgomotul digital: cât poți urca fără să strici poza. Multe aparate reduc și rezoluția sau decupează senzorul la frecvențe foarte mari, iar unele dezactivează autofocusul continuu.

Rezoluția: HD, Full HD, 4K

Rezoluția video înseamnă dimensiunea cadrului în pixeli, lățime înmulțită cu înălțime. Cu cât e mai mare, cu atât imaginea conține mai multe detalii, dar și fișierele cresc, iar montajul devine mai solicitant pentru calculator.

De ce merită 4K chiar dacă publici în Full HD

Un cadru 4K UHD are exact de două ori lățimea și înălțimea unui cadru Full HD. Asta îți permite trei lucruri utile:

1. Decupare în montaj: poți mări imaginea până la 200% într-un proiect Full HD fără pierdere de rezoluție, deci dintr-un plan mediu obții un prim-plan.
2. Imagine mai fină: micșorarea de la 4K la Full HD reduce zgomotul vizibil și dă margini mai clare.
3. Stabilizare în montaj fără să scazi sub rezoluția finală, pentru că stabilizarea decupează marginile.

Dezavantajele sunt spațiul pe card, încălzirea unor aparate la înregistrări lungi și montajul mai lent pe calculatoarele modeste. Soluția pentru ultima problemă sunt fișierele proxy, explicate în Montajul video: pași de bază de la import la export.

Sfat: Dacă aparatul înregistrează 4K cu decupare din senzor, iar Full HD folosește senzorul complet, verifică dacă unghiul de cuprindere mai convine. Un grandangular poate deveni brusc un obiectiv normal.

Raportul de aspect și orientarea

Raportul de aspect este proporția dintre lățimea și înălțimea cadrului. Standardul pentru ecrane de televizor, monitoare și majoritatea platformelor video este 16:9, dar clipurile scurte pentru telefon folosesc formatul vertical 9:16.

Alte rapoarte întâlnite:

• 1:1, pătrat, util pentru postări în fluxul unor rețele sociale;
• 4:5, ușor vertical, ocupă mai mult ecran pe telefon decât pătratul;
• 2,39:1, panoramic cinematografic, obținut de obicei prin benzi negre adăugate în montaj.

Dacă știi că vei publica același material atât orizontal, cât și vertical, filmează orizontal în 4K și lasă spațiu liber în jurul subiectului. Din cadrul larg poți decupa ulterior o versiune verticală Full HD, fără să tai capul sau mâinile. Pentru compunerea cadrelor în ambele formate te ajută și Tipurile de cadre: plan general, mediu, prim-plan și detaliu.

Debitul de date, codecul și spațiul pe card

Debitul de date și codecul decid cât de mult din imagine se păstrează după compresie și câți gigaocteți ocupă un minut de filmare. Două fișiere cu aceeași rezoluție pot arăta foarte diferit dacă unul are un debit de două ori mai mic.

Debitul de date

Debitul (bitrate) se măsoară în megabiți pe secundă (Mb/s). Calculul spațiului e simplu: împarți la 8 ca să obții megaocteți pe secundă și înmulțești cu durata. La 100 Mb/s înregistrezi 12,5 MB pe secundă, adică aproximativ 750 MB pe minut și 45 GB pe oră. La 50 Mb/s, spațiul se înjumătățește.

Codecul

Codecul este metoda de compresie a imaginii. Cele mai răspândite sunt:

• H.264 (AVC): compatibil cu aproape orice dispozitiv și program, ușor de montat;
• H.265 (HEVC): aceeași calitate la un debit mai mic, dar mai greu de decodat pe calculatoarele mai vechi;
• codecuri intra-cadru, în care fiecare cadru se comprimă separat: fișiere mari, dar montaj foarte fluid.

Adâncimea de culoare și subeșantionarea

Unele aparate oferă înregistrare pe 10 biți în loc de 8. Diferența e mare la corecția culorii: 8 biți înseamnă 256 de niveluri pe canal, 10 biți înseamnă 1.024. Cerurile și pereții netezi suportă mai bine reglajele fără să apară trepte de culoare (banding). Notația 4:2:0 sau 4:2:2 descrie cât de multă informație de culoare se păstrează; 4:2:2 este mai bun pentru corecție și decupare pe fundal verde. Pentru clipurile simple, 8 biți 4:2:0 ajung; dacă vrei să lucrezi serios culoarea, citește Corecția și gradarea culorilor în video, pentru începători.

Atenție: Cardul trebuie să aibă o clasă de viteză video (V30, V60, V90) care depășește debitul ales, transformat în MB/s. La 100 Mb/s ai nevoie de minimum 12,5 MB/s scriere susținută; un card V30 are marjă confortabilă.

Combinații recomandate pe tipuri de proiect

Cea mai simplă metodă este să ai două sau trei combinații fixe și să alegi una dintre ele la începutul fiecărui proiect. Tabelul de mai jos pornește de la condițiile din România, cu rețea de 50 Hz.

Indiferent de combinație, păstrează frecvența identică pe toate camerele, inclusiv pe telefonul folosit ca a doua cameră. Pentru setările specifice telefonului, vezi Filmarea cu telefonul: setări, stabilitate și sunet.

Greșeli frecvente

Majoritatea problemelor legate de frecvență și rezoluție apar din setări lăsate pe automat sau schimbate între filmări. Iată cele mai întâlnite:

• frecvențe amestecate în același proiect, de exemplu un aparat la 25 fps și un telefon la 30 fps;
• 30 fps în interior, cu benzi vizibile sub becuri sau tuburi fluorescente;
• încetinitor obținut din 25 fps, prin simpla întindere a clipului, care produce mișcare sacadată sau cadre artificiale;
• 4K filmat fără motiv pe un card mic, umplut în jumătate de oră;
• proiect creat la altă frecvență decât materialul, cu conversii nedorite la export;
• formate întrețesute alese din greșeală, cu linii vizibile pe mișcare.

Pe scurt: setările care contează

Frecvența de cadre și rezoluția se aleg o dată, la început, și se păstrează pe tot proiectul. În România, 25 fps cu 1/50 s rezolvă cele mai multe situații, inclusiv lumina artificială, iar 50 fps îți oferă un încetinitor curat la jumătate de viteză. Full HD e suficient pentru publicare online, iar 4K te ajută când vrei să decupezi, să stabilizezi sau să obții o imagine mai fină.

De reținut:

• 25 fps ca bază, 50 fps pentru încetinitor, 24 fps doar pentru aspect de film;
• formate progresive („p”), nu întrețesute;
• 4K UHD permite decupare de 200% într-un proiect Full HD;
• debitul de 100 Mb/s ocupă aproximativ 45 GB pe oră;
• cardul trebuie să depășească debitul ales, ca viteză susținută.