Reducerea zgomotului în editare: cât, când și cum

Reducerea zgomotului în editare înseamnă atenuarea grăunțelor și a punctelor colorate care apar în fotografie atunci când senzorul a primit puțină lumină. Zgomotul nu se poate elimina complet, dar se poate aduce la un nivel la care nu mai distrage privirea, iar diferența dintre o curățare făcută cu atenție și una făcută din reflex se vede imediat în pielea unui portret, în frunze sau în țesături.

Mulți începători fie ignoră zgomotul, fie împing cursorul până la capăt și obțin imagini netede și lipsite de viață. Mai jos găsești o cale de mijloc: ce este zgomotul, cum îl recunoști, în ce ordine îl tratezi și cum îți dai seama că ai ajuns la cantitatea potrivită. Cauzele zgomotului, atunci când apeși butonul declanșator, sunt explicate separat în articolul despre ISO și zgomotul digital.

Ce este zgomotul digital și de ce apare

Zgomotul digital este variația aleatorie a luminozității și a culorii pixelilor, care apare când semnalul captat de senzor este slab în comparație cu erorile electronice inevitabile. Cu cât lumina este mai puțină și amplificarea (ISO) mai mare, cu atât grăunțele se văd mai tare.

Situațiile în care îl întâlnești cel mai des:

• fotografii în interior, fără blitz, la sensibilitate ridicată;
• umbre ridicate puternic în editare dintr-o expunere prea întunecată;
• expuneri lungi, când senzorul se încălzește;
• decupări mari, unde zgomotul se mărește odată cu restul detaliilor.

Un senzor mai mare adună mai multă lumină și produce, de obicei, mai puțin zgomot la aceeași sensibilitate, lucru discutat în articolul despre senzorul full frame și APS-C. Chiar și cel mai bun senzor produce grăunțe dacă sub-expui cadrul și îl luminezi apoi în editare, pentru că ridicarea tonurilor amplifică și zgomotul din umbre.

Care sunt cele două tipuri de zgomot pe care le reglezi

Zgomotul de luminanță apare ca grăunțe gri, asemănătoare cu cele ale filmului, iar zgomotul de culoare apare ca pete roșii, verzi sau violete în zonele întunecate și pe suprafețele netede. Programele de editare au, de regulă, câte un cursor separat pentru fiecare.

Zgomotul de culoare nu aduce nimic bun fotografiei, așa că îl poți reduce destul de mult fără să sacrifici detalii. Zgomotul de luminanță face însă parte din textura imaginii: un strat fin de grăunțe dă senzația de fotografie reală, iar eliminarea lui totală dă pielii un aspect de ceară.

Multe programe mai oferă și reglaje secundare, numite de obicei detaliu și contrast. Ele decid cât din marginile reale ale subiectului este protejat de efectul de netezire. Dacă marginile se înmoaie, crește puțin valoarea de detaliu; dacă mai rămân pete în zonele netede, o scazi.

Sfat: Reduci zgomotul de culoare până dispar petele, apoi te oprești. Abia după aceea te ocupi de luminanță, cu mișcări mici, pentru că ochiul observă mult mai ușor pierderea de textură decât prezența unui pic de grăunțe.

În ce ordine reduci zgomotul

Reduci zgomotul după ce ai stabilit expunerea și înainte de orice ascuțire. Ordinea contează pentru că ridicarea umbrelor mărește grăunțele, iar ascuțirea le face și mai vizibile; dacă le tratezi la început, vei lucra pe o imagine care încă se va schimba.

Un traseu simplu, în pași:

1. Corectezi expunerea și tonurile generale, după modelul din articolul despre expunere și contrast.
2. Mărești imaginea la 100% și alegi o zonă cu umbre și suprafețe netede, de exemplu un perete sau cerul de seară.
3. Reduci zgomotul de culoare până dispar petele colorate.
4. Reduci treptat zgomotul de luminanță, urmărind o zonă cu detalii fine, cum sunt genele, părul sau frunzele.
5. Abia apoi treci la ascuțire, cu o doză mică.

Mărirea la 100% este singura în care un pixel al fotografiei corespunde unui pixel de pe ecran. Dacă te uiți la imaginea întreagă, ea este micșorată și zgomotul pare mai mic decât este; dacă mărești la 200% sau 300%, ți se va părea mai grav decât îl va vedea oricine pe un ecran obișnuit.

Cât de mult reduci fără să obții aspectul de plastic

Reduci doar atât cât grăunțele nu mai deranjează la dimensiunea la care va fi văzută fotografia. O imagine micșorată pentru o rețea socială își ascunde singură o parte din zgomot, în timp ce aceeași imagine tipărită mare îl arată fără milă, motiv pentru care merită să știi destinația înainte de a decide. Setările de export sunt tratate în articolul despre exportul pentru web și print.

Semne că ai exagerat:

• pielea pare turnată din plastic, fără pori;
• marginile obiectelor sunt înmuiate, iar detaliile fine dispar;
• apar pete netede, ca de acuarelă, acolo unde ar trebui să fie textură;
• fundalul arată curat, dar subiectul pare lipit pe el.

Pentru control mai bun, aplică reducerea de zgomot local: puternic pe fundalurile întunecate și pe cer, slab sau deloc pe ochi, buze, păr și marginile subiectului. Tehnica pensulei și a măștii este descrisă în articolul despre reglajele locale.

Cum limitezi zgomotul încă de la fotografiere

Cea mai bună reducere a zgomotului este cea de care nu mai ai nevoie, iar câteva obiceiuri la fotografiere îți scutesc mult efort la calculator. Fotografiază în format RAW, pentru că fișierul păstrează informația brută și lasă programul să trateze zgomotul mai fin, cum se vede în articolul despre RAW și JPEG.

Expune corect, chiar ușor spre dreapta pe histogramă, fără să arzi luminile: un cadru luminos la fotografiere produce mai puțin zgomot decât unul întunecat ridicat apoi în editare. Dacă scena permite, folosește un trepied și un timp de expunere mai lung în loc de ISO mare, cum se întâmplă în fotografia de noapte cu expunere lungă. Iar dacă ai ales deja un ISO ridicat, nu te certa cu el: o fotografie cu un pic de grăunțe și un subiect bine prins valorează mai mult decât una curată, dar neclară.

Încadrarea acestor reglaje în ansamblul editării o vezi în ghidul principal al fluxului de editare.